Tavocu, pericol public! - comentariul săptămânii. Octavian Barbă-Roşie este luat în colimator de cititori.

30 August 2014, 00:10 | 6138 vizualizări | 33 comentarii
Car Universal
Octavian Barba Rosie si un autoturism. foto :facebook

Accidentul mortal petrecut joi după-amiază a trezit un sentiment de furie în opinia publică turneană. Faptul că autorul accidentului, Octavian Barbă Roşie, zis Tavocu, un cunoscut interlop al oraşului, a mai avut şi alte accidente ( anul trecut a lovit pe trecerea de pietoni un profesor),  a făcut ca turnenii să ceară măsuri împotriva acestuia. După cum ştiţi, am mai scris câteva articole în care am prezentat situaţia lui Tavocu, însă Poliţia Turnu-Măgurele are cunoştinţă de faptele acestuia dar nu intervine. Protecţia de care se bucură Barbă Roşie O. este inexplicabilă pentru cei mulţi, însă cine cunoaşte înaltele raţiuni ale Poliţiei turnene? Comentariul acestei saptamani se referă la accidentul de joi şi la autorul acestuia.

Doi cititori,  Justiţiarul  şi Proorocul, au trimis două comentarii foarte bune. Justiţiarul a scris "Vă rog să urmăriţi acest caz pas cu pas. Acest individ, încă de pe vremea când era foarte tânăr, se ocupa cu tot felul de matrapazlâcuri. Azi am avut o discuţie prin telefon cu cineva de acolo (din Turnu-Măgurele), care îmi spunea că respectivul n-a muncit în viaţa lui o oră şi, inevitabil, întreb: pe ce bani a schimbat atâtea maşini, din ce a trăit, a plătit impozite?...şi aşa mai departe. De-acum ar trebui considerat pericol social, iar autorităţile să ia măsuri ca atare. Bine ar fi să faceţi o anchetă de amploare pe această temă, pentru ca oamenii să ştie în amănunt ce animal sălăşluieşte printre ei. Aşa nu se mai poate, dobitocul ăsta mâine-poimâine va omorî un copil nevinovat, Doamne fereşte! Şi chiar dacă are nu ştiu ce relaţii, ce dacă, există alţii care sunt şi mai presus decât relaţiile lui şi, GARANTEZ..., că se poate face dreptate până la capăt. Aştept amănunte despre ancheta dumneavoastră! Mulţumesc! " 

Celălalt cititor, Proorocul, a spus :" Stimată redacţie, parcă aţi avut o presimţire când aţi mai scris câteva articole despre Tavocu şi despre accidentarea prof.Stănoiu Ispas. Acest mafiot ordinar, bucurându-se de protecţia anumitor organe, a ajuns să omoare oameni. CE ESTE DE MIRARE ESTE FAPTUL CĂ TAVOCU AVEA PERMISUL SUSPENDAT DE LA ACCIDENTUL PROF STĂNOIU, IAR AUTOTURISMUL CIELO CU NR, BC-10-BCU ESTE O GIOARSĂ CARE A SUFERIT MAI MULTE ACCIDENTE. ÎN MOD NORMAL NICI NU TREBUIA SĂ CIRCULE PE DRUMURILE PUBLICE. SĂ VEDEŢI DVS.- STIMAŢI REDACTORI CĂ ACEST INTERLOP VA SCĂPA DIN NOU!!!. RUGĂM REDACŢIA SĂ NU ABANDONEZE CAZUL ŞI SĂ REVINĂ CU NOI DATE". Vă garantăm, stimaţi cititori, că vom urmări acest caz şi vom publica toate încercările de muşamalizare ( dacă vor fi), pentru că e nevoie ca legea să fie respectată de toţi, indiferent de averea sau origine socială. In privinta faptului ca Tavocu avea permisul suspendat, va rugam sa cititi si articolul din 12 iunie 2014, cand am anuntat ca O.Barba Rosie a fost achitat in procesul privind accidentul de anul trecut.

Citeşte şi
Comentarii (33) Adaugă comentariu
Proorocul. pe 14 Februarie 2017, 17:45
#33
AM AVUT DREPTATE!
DUPA CE CA A FOST ABSOLVIT COMPLET DE VINA DE A FI UCIS UN OM. TAVOCU A PRIMIT UN NOU PERMIS AUTO!!!! IMLICIT SI PERMISIUNEA DE A UCIDE DIN NOU. PENTRU ASTA NU PROTESTEAZA NIMENI! HALAL JUSTITIE!
Justitiarul. pe 13 Decembrie 2014, 15:09
#32
Cu parere de rau revin si constat....
....ca am avut dreptate, tavocu nu a patit nimic si a fost scos basma c*rata. Fiind plecat din tara mai mult de trei luni, n-am mai avut timp sa accesez acest site.Acest individ criminal continua sa-si desfasoare afacerile nec*rate in vazul lumii, cu seninatate, ca si cand ar fi omorat un tantar. Halal Justitie, halal oras!.
grivei pe 27 Septembrie 2014, 17:43
#31
lui pitbul.
precizez ca prin relatii intime cu tine nu am inteles porcarii, ci ceva de ordin prietenesc, apropiat; relatiile "intime" le au altii cu el.in ceea ce il priveste pe berete, stiu ce pareri :bune" are despre tavocu care l-a tras in piept de cateva ori, dar nu i-a mers si era s-o incaseze rau de tot, cum i s-a mai intamplat si cu altii.am banuit ca faci misto dar doream sa confirmi.> grin
pitbul pe 26 Septembrie 2014, 11:14
#30
pentru grivei
sa ai tu releti intime cu nea tavoc daca vrei pe mine nu ma intereseaza baRBATI eu sint cu femeile. da eu tot il respect pe nea tavoc e un om minunat. asa mia zis nea berete ba tavocu asta e cinstit rau de tot nu a mintit nikiodata in viata lui. iti dai tu seama. daca nu a mintit inseamna ca este om corect. snake snake frazele de mai sus erau un pamflet.
grivei. pe 25 Septembrie 2014, 06:43
#29
lui pitbul.
esti irational, cocaninule, daca numai ai auzit de el nu poti avea o parere asa de buna, aceasta se formeaza numai despre un om pe care il cunosti personal foarte bine si cu care ai relatii intime. nu stiu de ce nu candideaza la presedintia tarii?!.
pitbul pe 24 Septembrie 2014, 11:34
#28
tavocu e idolu meu
am auzit despre acest om nea tavoc eu il respect si il iubest. nu stiu alti ce au cu el ca este un baiat exceptional.
Radu P...... pe 24 Septembrie 2014, 06:46
#27
Dle Redactor sef.
Revin asupra comentariului din 16 sept. si va propun sa lasati acest articol printre cele recomandate PANA LA PRONUNTAREA UNEI HOTARARI DEFINITIVE ASUPRA ACESTUI CAZ. CEL MAI INDICAT AR FI CA SA NE MAI TINETI LA CURENT CU CERCETARILE. DE CE ATI AMUTIT?????
Locatari scara 3 bloc D12. pe 21 Septembrie 2014, 06:39
#26
Pericol public??. Si ce daca?!
Fostul nostru vecin se comporta cu atata seninatate de parca ar fi omorat o musca, nu un om. Discutand cu un fost politist foarte competent, acesta a afirmat ca 60% din vina ii apartine soferului si 40% victimei. Daca victima era atat de beata, n-ar fi putut ajunge cu bicicleta pana la acea intersectie!!. Dar soferul vorbea la telefon, nu purta centura, nu vede bine, urme de franare n-au existat si are mari probleme de sanatate. O mare vina morala o are si cel care i-a restituit permisul!. Din aceasta cauza se fac mari eforturi pentru cocolosirea cazului. Turnu cu stiri de ce a amutit?????!!.
Radu p. pe 16 Septembrie 2014, 07:14
#25
Dle Redactor sef.
Repet rugamintea din 11 sept. si sa anuntati cum a fost inchis dosarul. Vecinii victimei din blocul O spun ca si victima era sub influenta alcoolului, dar si soferul conducea vorbind la telefon, avea viteza mare, nu purta centura de siguranta, iar starea lui de sanatate nu i-ar fi permis sa sofeze. CHIAR ESTE ADEVARAT CA SI DVS. ATI PRIMIT AMENINTARI SA PUNETI// BATISTA PE TAMBAL//???
Radu. pe 11 Septembrie 2014, 06:44
#24
Dle Redactor sef.
Rugamintea mai multor cetateni este sa scoateti cele doua articole despre Tavi si sa ne spuneti care este hotararea finala a Politiei. Daca este nevinovat-spuneti.
Radu. pe 09 Septembrie 2014, 06:38
#23
Lui " vasilik" #17.
Te rog sa-ti termini fraza; ai gresit sau ai fost cenzurat?
vasilik pe 06 Septembrie 2014, 06:29
#22
familie buna......
Acest tavoc traieste pe spatele tatalui sau si acum.roxana se ocupa cu prostitutia la greu si cu inselatul oamenilor.aurica plateste tot.dupa cum se stie are spatele pazit de cel pt
Martor la cele intamplate. pe 04 Septembrie 2014, 06:46
#21
Pot declara sub juramant...
..ca soferul nu avea pusa centura de siguranta si ca vorbea la telefonul mobil si ca l-a observat tarziu pe biciclist,dovada ca urme de franare nu prea s-au cunoscut. Din moment ce poarta ochelari probabil ca are probleme cu ochii. Despre viteza pot afirma ca era destul de mare, dar nu stiu daca era peste cea legala.Am mai constatat ca are probleme cu spatele si apoi am aflat ca suferise o operatie grea care-l facea inapt pentru conducere.
locatari scara 3 bloc D12. pe 31 August 2014, 06:56
#20
//vecinului// #17.
Induci in eroare stimabile SI NU-L AJUTI CU NIMIC-DIN CONTRA IL INFUNZI SI MAI RAU!. Ramai tu cu basmele cu munca in Germania si cu posesia legala a autoturismului VOLKSWAGEN, adevarul este cel spus ne noi!. Iata o dovada clara ca nu esti informat sau ca minti: intr-adevar, Tavi este administrator-director general al unei firme UNISAT-TV SRL, DAR CARE DE ANI DE ZILE SE INREGISTREAZA CU AFACERI 0(ZERO), CU PIERDERI, DAR A AVUT CATEVA PROCESE CU FURNIZORII CARORA NU LE-A ACHITAT MARFURILE LIVRATE SI NE INREGISTRATE IN CONTABILITATE.SA-TI DAU SI INCA UN EXEMPLU:DOSAR 9585/233/2013 JUDECATORIA GALATI, UNDE FIRMA BAUROM IL ACTIONEAZA IN JUDECATA PENTRU NEPLATA CHIRIEI UNUI APARTAMENT IN CARE FIICA LUI ROXANA A INFIINTAT O SCOALA DE DANS(((?????))-PENTRU CARE NU AVEA AUTORIZATIE. PENTRU PLATA PREJUDICIULUI AMARATUL DE AURICA A FOST NEVOIT SA VANDA APARTAMENTUL 52.CEL MAI BINE ESTE SA RESPECTATI APELUL LUI AURICA SI NU VA MAI BAGATI-MAI MUL II FACETI RAU!
tavocu pe 30 August 2014, 23:36
#19
lucrator comercial
TAVOCU ARE FIRMA LAUI.ESTE UN OM CINSTIT.NU A INSELAT PE NIMENI NICIODATA.STIE SA SE DESCURCE SINGUR.ESTE FOARTE INTELIGENT.NU MINTE NICI PREA MULT.SI NICI NU FACE ASIGURARI FALSE.ASTEA SUNT DOAR ZVONURI
vecin pe 30 August 2014, 19:52
#18
lui #15
Imi pare rau ptr tine...iarasi vorbesti dupa ureche. Eu am fost cu el in Germania in acelasi timp si in acelasi oras, Kirchenlamitz, eu am stat pe ajutor social iar el muncea la firma G.Rosenthal Gmbh. Nu a fost niciodata expulzat, cel putin nu in perioada aceea la care ma refer, nu a fost la furat ptr. ca nu avea motiv, cistiga destul de bine. Cind a venit acasa a venit cu un Ford Escort albastru pa care l-a vindut lui Floricel Florian, cel care avea firma RAY pe praporgescu. Volkswagenul rosu l-a cumparat de le Neagu Marian, aici in tara, cel care avea o florarie in coltul pietii. Masina era in regula cu actele, citiva ani mai tirziu a vindut-o unuia din Naipu, om care a inmatriculat-o. Spre deosebire de tine eu vorbesc doar despre ce stiu la siguranta, cu nume si date, nu ca tine dupa ce-ti spune "stapinul" tau.
Prieten cu Aurel Barba Rosie. pe 30 August 2014, 19:37
#17
Va rog foarte mult...
...lasati-l in pace cu durerile lui si cu dramele lui!. Asta i-a fost destinul si nu stiu ale carui pacate le ispaseste- poate si ale lui-dar e mai bine ca LEGEA sa hotarasca. RECUNOSC IN FATA LUI DUMNEZEU, CRIMA RAMANE CRIMA, INDIFERENT DE MODUL CUM A FOST FAPTUITA SI CUM O CALIFICA CODUL PENAL. DVS VA DATI SEAMA DE DUREREA UNUI PARINTE CARE VA FI NEVOIT SA-SI TRAIASCA RESTUL VIETII LANGA UN CRIMINAL??!!. Nu are nevoie nici de aparatori,nici de avocati.
Fosti vecini ai lui Tavi- bloc D12, scara3. pe 30 August 2014, 17:48
#16
lui #4 si lui #11.
-lui #4: Stimabile, te cred ca esti un pic amic cu Tavi, dar nu te lua dupa minciunile lui.A fost in GERMANIA, dar la FURAT, fiind expulzat, fara drept de amai intra in tarile U.E. nu stiu cati ani. De acolo a furat un volkswagen, culoarea rosie cu care a circulat multi ani cu acte false, pana cand Politia nu l-a mai putut proteja si l-a "ascuns"- dracul stie unde.La noi pe scara a locuit la ap.52, iar parintii la nr. 50, CE PROBLEME AU CREAT SI CATE DOSARE PENALE LI S-AU INCHEIAT, VA PUTETI INFORMA LA POLITIE. -lui #11: daca este prima data cand scrii pe asest site, consider-o a fi ziua ta cu ghinion, de care o sa-ti aduci aminte cat vei trai!. Te legi de un om care n-are nici in clin nici in maneca cu aceste caz si cu acest indivizi perversi. Tu stii cate dosare au la Politie acesti 4 indivizi si cate procese au avut si au inca?. Informeaza-te si vei vedea ca peste 98% din reclamatii au autori reali,fara nici o legatura cu acel om deosebit.
vecin pe 30 August 2014, 15:11
#15
tot celui care stie multe
Fara sa-ti dai seama te-ai dat de gol, ...esti un acolit al celui batrin, ai spus ca de la el stii,...probabil tu esti virf de lance in "razboiul" d-nului Florescu
vecin pe 30 August 2014, 15:02
#14
celui care stie multe
ai dreptate, de cel batrin e vorba, nu de fiu-sau...
Unul carec stie MULTE. pe 30 August 2014, 13:57
#13
Lui "vecinul". #11..
N-ai nimerit-o, idiotule, cel de care pomenesti habar nu avea pana azi la ora 13:45 cand l-am sunat eu si l-am informat. Iar eu stiu de la taica-sau. Atat a spus: nu ma buc*r de raul nimanui.((pe tine te cheama ilie t...din greseala ti-a aparut I.D.)
vecin pe 30 August 2014, 13:26
#12
clarificari
Este prima data cind scriu aici, dar m-am saturat de comentariile descreierate ale d-nului Florescu...Da, asa il cheama pe cel care are ceva personal cu Tavocu si familia lui...Sa va spun si de ce. In urma cu 15-16 ani acest nebun s-a legat de maica-sa, Tavocu l-a pus la punct. De atunci acest descreierat i-a facut zeci de plingeri pe la toate autoritatile, toate stiu despre ce este vorba. Dar descreieratul nu s-a potolit, a facut si altor vecini fel de fel de plingeri pina ce unul de la parter a intrat peste el in casa si era sa-l bata.

In legatura cu accidentul, decedatul, fie-i tarina usoara, dupa cite am aflat, consumase ceva alcool, era obiceiul lui cotidian, si a iesit de pe strada Abatorului in Memoriile 2 Mai fara sa se asigure direct in fata masinii
Grigore Marin pe 30 August 2014, 13:13
#11
O familie de delicventi
Barbarosie Octavian poate fi condamnat foarte usor pentru fals in documente(falsifica asigurari auto)si inselaciune.Intradevar,mama lui a fost o colaboratoare a sec*ritatii,iar impreuna cu sora sa,fosta secretara a primarilor din vechiul regim,au influentat justitia,dandu-i in custodie tatalui fetita minora.Mai multe persoane au suferit din cauza acesteia.Si tatal lui Octavian a facut puscarie pentru furt.Se pare ca si fata lui Tavocu se ocupa cu prostitutia.Ce spuneti de trecutul si prezentul acestei familii?Merita toleranta sau compasiune?
diana pe 30 August 2014, 12:33
#10
accident
La familia celui decedat sa gandeste cineva? Nu stiu cine este vinovat dar vreau sa se faca dreptate, in locul mortului puteam sa fim oricare din noi.
no name pe 30 August 2014, 12:21
#9
na muncit
Nare cum sa munceasca 20 ore pe zi nu mai mintiti atata ;eu cred ca na muncit de loc
daniel pe 30 August 2014, 11:03
#8
tavocu
Cred ca nu are nici o treaba ce spuneti voi cu accidentul,asta poate sa intample oricui,daca un biciclist iti taie fata sunteti fara viziune
Pamfil pe 30 August 2014, 10:03
#7
in continuare
Paradoxul e ca voua nu v-ar conveni sa reiasa ca e psihopat si ca n-are discernamant, ca n-ar mai raspunde penal asa smile)

Iar daca sunteti suparati pe permisul de conducere al lui Tavocu, problema nu e la el, ci la politistii care i l-au dat.
Pamfil pe 30 August 2014, 10:03
#6
datatorii cu parerea
E usor sa iti dai cu parerea cand nu stii despre ce e vorba. Nu intereseaza daca e vinovat sau nu, pentru ca nu putem noi stabili asta, ci justitia. Pana una alta, Parchetul l-a trimis in judecata in mod corect, pe probe si nu pe altceva, pentru faptul ca l-a accidentat pe acel profesor, numai ca fapta s-a dezincriminat, asa ca a fost tot in mod corect achitat.

Ce treaba are taica-su, juniorul nu poate sa raspunda pentru tatal lui, n-are de-a face una cu alta? A gresit, a raspuns. Iar si-a facut justitia treaba.

Mai terminati cu prostiile privind petitii, memorii si altceva, voi va luati dupa ce vedeti la televizor si credeti ca asa se rezolva lucrurile. Cine a suferit vreun prejudiciu de pe urma lui Tavocu poate sa faca plangere penala sau denunt. Ca e psihopat sau nu, iar e alta problema.

amic pe 30 August 2014, 08:08
#5
pentru frustrati
Scrieti si faceti niste comentarii de doi lei fiind neinformati...scrieti dupa ureche. Ca idee, sunt un pic amic cu Tavocu, nu prieten dar stiu destule despre el.De exemplu din 1982 cind a terminat armata si pina in 1990 a muncit in Combinat.In 1990, februarie sau martie, nu stiu sigur a fost printre primii plecati in Germania, unde dupa ce a facut lagar a fost printre putinii care au refuzat ajutorul social si a cerut drept de munca. A lucrat 5 ani in Germania la demolari. Cind s-a intors n-a taiat frunze la caini, ca voi, s-a angajat la Dacia S.A. (la Central), mai intii ca merceolog si apoi promovat ca sef de unitate, unde lucra 20 de ore pe zi. Acestea pot fi probate cu martori si acte. A lucrat la Dacia S.A. pina in 2002 cind firma a cumparat-o italianul. De atunci nu stiu ce a mai lucrat ptr ca eu am plecat din serparia aia de oras, dar sigur a lucrat undeva. Am inteles ca cel care tot scrie despre el are ceva personal cu el. In orice caz, tot un frustrat ramine......
Proorocul. pe 30 August 2014, 06:42
#4
Cetatenii vor masuri urgente si ferme!!.
In numele acestora multumesc redactiei pentru atitudinea categorica luata in acest tragic caz, precum si indemnul si rugamintea de a merge pana in panzele albe pentru ca legea si dreptatea sa-si spuna cuvantul. Pentru informarea dvs si a cetateniolor, va spun ca acelasi autoturism- BC 10 BCU, condus de catre tatal lui Tavocu, Barba Rosie Aurel, aflat intr-o stare avansata de ebrietate, a provocat un accident de circulatie in anul 2013, fapta pentru care a fost condamnat la sase luni de inchisoare cu suspendare (dosar penal1794/329/2013) si cu anularea permisului. In ceea ce-l priveste pe dl. //Pamfil//,cred ca Parchetul ar trebui sa faca niste precizari. Tot odata, in cadrul anchetei ce se desfasoara trebuie sa se lamureasca doua aspecte:-cum este posibil ca un psihopat, cu grave deficiente psihice sa aiba permis de conducere?- cum este posibil ca acest individ, dupa ce a suferit o serioasa interventie chirurgicala la spate si este semiinfirm, sa posede permis de conducere??.
Justitiarul pe 30 August 2014, 01:03
#3
Cateva sugestii
Ma buc*r ca tineti cont si de parerea anumitor comentatori bine intentionati, cel putin in ce ma priveste. Comentez de ani buni pe acest site, e adevarat ca sub un alt pseudonim si imi permit cateva sugestii: in ciuda faptului ca sotia decedatului vine din Italia pentru infaptuirea celor lumesti, va rog sa incercati sa stati de vorba cu dansa si sa-i sugerati sa faca o plangere penala la politie si parchet in care sa ceara daune morale si materiale de la acest.., las la aprecierea fiecaruia sa-l catalogheze. In alta ordine de idei, voi, cei din redactie, puteti aduna semnaturi pe un memoriu catre politie si parchet de la cei lezati intr-un fel sau altul de catre acest nefericit si chiar de la oameni de rand care sunt de acord ca in micul vostru orasel exista un adevarat pericol social. Eu unul as face un drum pana acolo, doar pentru a semna acel memoriu. Nu de alta, dar inca mai am o mama si un tata si nu vreau sa stau cu teama ca vor fi loviti de masina in drum spre piata.
Pamfil pe 30 August 2014, 00:32
#2
hai sa fim seriosi
Nu tot ce zboara se mananca. Nu luati de bun tot ce comenteaza lumea si gata, avem stire. Cum sa aiba permisul suspendat daca a luat achitare? Daca esti trimis in judecata, poti sa faci prelungire dovada de circulatie din 30 in 30 de zile. Probabil ca asa a facut si Tavocu. Cu atat mai mult cu cat si-a luat achitare, inseamna ca o fi avut dreptate.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.