Constantin Alan îl înlocuieşte pe Liviu Rusu în funcţia de manager al Serviciului de Ambulanţă Teleorman. Pleacă o loază, vine alta!!

04 Iulie 2014, 00:29 | 4715 vizualizări | 6 comentarii
Car Universal
C.Alan alaturi de sotia sa, fosta subalterna la transport local.

Un nou lingău pesedist din Turnu obţine o sinecură la judeţ. Constantin Alan, un ingineraş care a făcut-o pe şeful la câteva servicii deconcentrate ale Primăriei Turnu, fost consilier local pesedist, a devenit mare manager. Serviciul de Ambulanţă Teleorman a scăpat de Liviu Rusu şi a dat peste "tas-o". Constantin Alan, un neica nimeni din Turnu, a devenit managerul SA Teleorman. Cum naiba i-o alege Dragnea ? Probabil că dă cu zarul, fiindcă nici măcar din greşeală nu este numit în funcţii importante un om de valoare.

 Toate loazele, care nu găsesc de muncă la privat, devin atârnători de funcţii publice. C. Alan s-a remarcat prin faptul că a fost şi este un sponsor de nădejde al PSD-ului. E notoriu faptul că, într-o campanie electorală, C.Alan şi-a donat tot venitul anual, pentru ca partidul să prospere. Evident că Alan nu era decât o "săgeata" a lui Dragnea, însă putea să îşi dea seama de ridicolul situaţiei. L.Rusu a fost demis urgent, fiind chemat din concediu la muncă de către Ministerul Sănătăţii. De parcă se pregătea nu ştim ce război şi managerul SAT trebuia să fie prezent. Cum L.Rusu este liberal, soarta lui era clară. L.Dragnea şi lingăii săi din Teleorman demit tot ce nu este "roşu", nu contează competenţa.

 Ce l-a recomandat pe Alan să fie manager la Ambulanţă? Faptul că a fost şef la transportul local turnean, în speţă şef la cele două microbuze ale Primăriei care fac curse de elevi şi de persoane la Ciuperceni? L.Rusu, pe lângă faptul că a fost demis, mai are în spate şi un dosar la DNA privind un contract cu o firmă din Roşiori. Să vedem ce "coadă" o să-şi aducă şi C.Alan în timpul acestui mandat de manager al SA Teleorman.

Citeşte şi
Comentarii (6) Adaugă comentariu
Turnean pe 05 Iulie 2014, 18:10
#6
INCOMPETENT
Daca nu intra in politica,Alan era un nimeni.Pacat ca trebuie sa fim condusi de asa oameni.Oameni de cea mai joasa speta au capatat functii de conducere in oras si in judet,pacat.Romania nu va progresa nici cum cu asa specimene.De asa zisa doamna Alan,ce sa mai vorbim?O barfitoare care dupa ce nu si-a mai gasit locul in combinat din motive tot de incompetenta,s-a trezit in posturile cele mai caldute date de partidul sotului.Rau îmi mai pare ca in afara de politica, nimic nu mai conteaza!
grigor pe 04 Iulie 2014, 22:11
#5
dreptate
nu cred ca acest competent (nu pot sa zic repetent)nutica,de la crfpa,o sa fie schimbat,pt.ca are mare sprijin si stapaneste cu profesionalism(sic) problemele acestei institutii. mai ales ca are un sprijin de nadejde,familia ceangaru si in mod special pe""super dotata doamna"" care daca se cazneste poate fi .......

PEPE pe 04 Iulie 2014, 19:50
#4
-
ce mecla de drojdier are|
Aurel DIMA. pe 04 Iulie 2014, 13:02
#3
Lui Valeriu Costineanu.
L-ai uitat pe Crin Antonescu- marele po-p**a-r european. De Marin Cune nu mai vorbim, s-a cerut singur afara. Iar lui Liviu Neagu, daca a trecut la P.D.L. i s-a dezvoltat cerebelul??.
Valeriu Costineanu pe 04 Iulie 2014, 11:54
#2
PNL-istilor,ati vazut cine-i PSD ?
De la sefia SAT plecat un smecheras din PNL si a sosit un prost din PSD.O sa va mature pe toti din PNL care mai aveti ceva functii.Asta daca nu treceti cu arme si bagaje in viitorul partid al lui Tariceanu.In cateva saptamani PSD va scapa si de cei care au mai ramas.Un agramat intarziat mintal de pe la spital,pe nume Ivan,un obsedat sexual de la AJOFM,pe nume Dinca si,un nebun de la RAR care raspunde la numele de Stefan.Cam astia alcatuiesc liberalismul la Turnu Magurele.Ce rusine de oameni si cata mizerie morala este in Teleorman.
Aurel DIMA. pe 04 Iulie 2014, 06:32
#1
Precizare.
Constantin Alan a fost CONSILIER LOCAL P.D.-MARE DUSMAN AL LUI NICOLAIE MOHANU, IMPOTRIVA CARUIA A SUS O SUSTINUTA CAMPANIE, DUPA CE MOHANU A TRECUT LA P.S.D.: MAI TARZIU A TRECUT SI EL LA P.S.D. UNDE NU A DESFASURAT NICI O ACTIVITATE POLITICA, CI SI-A URMARIT PROPRIILE INTERESE. A FOST SI ESTE IN RELATII EXCELENTE SI CU CODREA SI CU CRACEA. CU SORIN DUMA A AVUT STRANSE RELATII DE FAMILIE.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.