Agentul de poliţie Iuta Emilian a avut o altercatie cu Florinel Ionescu, zis Broscoi. Acuzatul a fost eliberat din arestul preventiv dupa recurs. Continuă violenţele?

03 Mai 2014, 00:08 | 4747 vizualizări | 15 comentarii
Car Universal
Politia Turnu Magurele.

  După cum am mai scris, Florinel Valerică Ionescu, zis Broscoi, a fost arestat preventiv, Judecătoria Turnu-Măgurele fiind de acord cu cererea Procuraturii. Iată că Florinel Ionescu a reuşit, după recursul la Tribunalul Teleorman, să obţină eliberarea sub control judiciar. Conform sentinţei, Tribunalul "admite contestaţia formulată de inculpatul Ionescu Valerică Florinel zis „Broscoi” împotriva încheierii nr. 14/25.04.2014 a Judecătoriei Turnu Măgurele pe care o desfiinţează şi rejudecând: Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului. În baza art. 219 alin. 9 Cpp., rap. la art. 211 Cpp., art. 215 Cpp., ia faţă de inculpatul Ionescu Valerică Florinel zis „Broscoi”, CNP: 1850318340013, măsură controlului judiciar, pe toată durata urmăririi penale." F.Ionescu a fost arestat după ce a avut o altercatie cu agentul de la Poliţia Rutieră Turnu-Măgurele Iuta Emilian. Conflictul a izbucnit în trafic, Broscoi fiind mai mult decât recalcitrant.

    E.Iuta a fost amenintat de Broscoi iar Procuratura a luat măsura arestării preventive. Tribunalul Teleorman l-a eliberat, cu câteva condiţii: "a) să se prezinte la organul de urmărire penală, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Poliţia şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele în faţa cărora se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Mun. Turnu Măgurele – Compartiment Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cpp., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Turnu Măgurele decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; b) să nu se apropie de membrii familiei persoanei vătămate Iuta Emilian, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale, exceptând situaţiile în care persoană vătămată va intră în contact cu inculpatul în virtutea atribuţiilor de serviciu, ca agent de poliţie; c) să nu conducă nici un fel de vehicul; d) să comunice periodic, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţa; e) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme." Vom continua să urmărim acest proces, mai ales că e vorba de violenţă împotriva unui poliţist.

Citeşte şi
Comentarii (15) Adaugă comentariu
vali pe 28 Iulie 2014, 01:50
#15
broscoi
Bai fomistilor care comentati aiurea la adresa mea e vorba de ultraj da vad ca prea va intereseaza ce fac eu osa va iau si voua fetele si nevestele sa le duc la p**a daca to o
un nimeni pe 09 Mai 2014, 21:55
#14
special pentru cei ce se buc*ra ptr nesansa acestui militian
ba tutelor care rinjiti fasolea LA COLT de strada va va veni randul sa fiti si voi amenintati sau loviti de asemenea insi,ce o sa faceti ????????????? sunati la politie?????????????? ......dece,.....



elvis pe 05 Mai 2014, 21:06
#13
fratile broscoi
fratile broscoi este om bun daia i-a dat dromu
un om cinstit pe 05 Mai 2014, 18:58
#12
RUSINE JUDECATORULUI ...
Rusine acelui judecator care a dispus o asemenea masura, mai mult ca sigur ca scirba de broscoi la lovit pe politist . Dece nu se ia masuri corecte?...dece ti**nul este liber?...boul de judecator nu-si da seama ca aceasta masura submineaza puternic autoritatea politiostilor atita cota a mai ramas?...iar implicit acest lucru se va rasfringe asupra noatra a tuturor?...temete judecqtorule ca si tu locuiesti aici printre sacali si-ti va veni rindul sa o patesti pe a politistului,care este in strada nu aparat in judecatorie ca tine...sau ai luart mita sau iti e teama si tie...daca e asa lasa locul altuia...
nebunusatului pe 03 Mai 2014, 17:40
#11
pentru cezarina
...care iti este pretul pentru o partida de sex oral ... dar daca ma abonez...de craciun ai alte tarife ?
nebunusatului pe 03 Mai 2014, 17:37
#10
pentru driftu
Cum te-ai simti,,DRIFT " daca iti vor fi violate mama, sotia prietena, sora, fiica ? ...ori masina iti va fi sparta sau furata ?...ai mai vorbi de rau politistii care deseori isi pun viata in pericol pentru linistea noastra asa cum a fost si acum cu Iuta si Broscoi ...? Posibil ca Broscoiul sa mai fi priocedat si cu alti poltisti la fel iar acestiua din jena, teama sau alte motive au inchis ochii . Au mai fost si sunt destui sacali de acest gen si incet, incet sau dus unde le este locul, asa o sa se duca si j**ul de Broscoi scirbos . Atacul asupra politistului in Anglia este considerat atac asupra reginei, sa vedem la noi cum va fi...
ion pe 03 Mai 2014, 17:31
#9
cinste judecatorilor
pe vremea comunistilor daca punea mina pe militian si in gluma, lua cel putin 3 luni. asta ne-a adus democratia, sa ne fie frica de ti**ni
MAI pe 03 Mai 2014, 15:28
#8
ar prinde bine o revenire...
respect pentru edy ban
eu pe 03 Mai 2014, 15:23
#7
subscriu
politistul e corect

broscoiul, din cat am apucat sa-l cunosc, este un jeg de om
Doru pe 03 Mai 2014, 12:43
#6
ULTRAJ
Cine a gresit sa plateasca.Broscoi daca era in America il impusca fara sa clipeasca.
Ares pe 03 Mai 2014, 12:20
#5
.....
Comentanti si aruncati cu noroi intr-un om care a facut ceva in viata lui spre deosebire de multi dintre voi ! Il cunosc personal pe domnul Iuta si pot spune ca e un profesionist cu experienta unica in Politia Romana ! Cand o sa depasiti pragul intelectual de 4 clase, atunci sa comentati cariera si competenta unui politist !
edy ban pe 03 Mai 2014, 12:03
#4
...
mult material v-as de de scris domnilor de la turnu cu stiri daca as mai lucra in turnu magurele... smile va inselati voi cei care considerati ca mili nu este un politist bun... tare c*rios sunt oare cat de prost as fi fost facut... smile)))) eu nu iau nici motorina..., nu beau nici cafele moca...smile))))

bbb pe 03 Mai 2014, 09:56
#3
informatie eronata
nu a fost batut, nici macar atins! asa zisul broscoi a fost retinut pt ca l-a amenintat pe IUTA si familia lui!
driftu' pe 03 Mai 2014, 08:14
#2
pai bine ia facut MILITIANULUI
militianu' asta IUTA este CEL MAI PROST MILITIAN care a existat in militia romana de la infiintare pana in prezent.bou asta mia luat cu japca motorina din rezervor ca so bage in masina lui personala.cand mama dracu il dati afara? ARE O AROGANTA DE NEIMAGINAT si este pus numai pe facut rau oamenilor.da amenzi in proasta ca sa ajunga seful circulatiei dar nu are nici o sansa ca e prost rau de tot.

ESTE UN PROST FARA PERECHE
cezarina pe 03 Mai 2014, 01:17
#1
bine ia facut
mai ti minte Mili cand mai batut si mai gonit din casa mea in noaptea de Craciun acum 2 ani ?acum ti-a venit randul je**sule.

Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.