Miercuri, 19 iunie, onor Primăria turneană a anunţat una dintre măsurile cele mai importante pe care le-a luat în materie de caniculă: a oprit apa. Începând cu ora 23.00 din 19 iunie, până la ora 18.00 din 20 iunie, va trebui să facem faţă stihiilor unei administraţii incompetente. Dacă tot "murim" de cald, apăi chiar să fie aşa, asta a fost dorinţa primarului Cuclea în legătură cu turnenii. E zăpuşeală, dar să vedeţi ce bine e fără apă! Încă odată se dovedeşte că Primăria, în loc să fie un ajutor pentru cetăţeni şi oraş, este o povară uriaşă. Dacă este nevoie să se oprească apa pentru nu ştim ce reparaţii, revizii, etc, acestea trebuie făcute încât să nu simţim pe pielea noastră.
Locuitorii oraşului de aceea va plătesc, nu să opriti apa de câteva ori pe lună pentru diverse lucrări! Tot ce ţine de lucrări la sistemul de alimentare cu apă trebuie să fie făcut doar noaptea, doar când apare ceva neprevăzut se opreşte apa pe timpul zilei. Ţinând cont de această logică, rezultă că sunt probleme uriaşe la sistemul de alimentare cu apă. Un oraş întreg suferă din cauza unor incompetenţi care merg din greşeală în greşeală spre victoria finală. În ultimul timp s-a oprit apa atât de des, încât încă o oprire nu se mai pune. Gurile rele spuneau că D.Cuclea are vreun procent din vânzările de apă de la magazinele din oraş, care vând într-o asemenea ocazie cât într-o săptămâna obişnuită. Domnule Cuclea, când vor răspunde pentru lucrarile de mântuială cei care îşi bat joc de oraş?