Actualele alegeri locale din 10 iunie sunt un moment prielnic pentru a scăpa de o plagă ce pune în pericol viața oamenilor. Ne referim la paraziții cunoscuți sub numele de căpușe. Această stârpire a paraziților se poate face, din păcate, doar odată la patru ani. Acum e momentul să stârpim atât căpușele cât și larvele lor. Dacă nu facem acest lucru la 10 iunie, trebuie să fim conștienți că timp de patru ani, căpușele orașului vor suge totul, până când vor ucide orașul.
Din 1996, numărul căpușelor a crescut exponențial, astfel încât orașul Turnu-Măgurele a ajuns în moarte clinică. Aceste căpușe își au sălașul în clădirea Primăriei, acolo unde se simt foarte bine. Singurul antidot, căruia căpușele nu-i rezistă, este votul. Mai ales cei tineri, care reprezintă sângele orașului, trebuie să fie conștienți că dacă nu ies la vot o vor duce din ce în ce mai greu. Trebuie să nu mai dăm crezare vorbelor căpușelor, că nu vor mai suge orașul și că vor face lucruri bune, deoarece timp de 16 ani au avut tot timpul să ne demonstreze ce pot.
Cea mai mare căpușă, pe care a avut-o zona aceasta, se află la CJ Teleorman. La alegerile din 2008, ciocoiul Teleormanului a propagat ideea că trebuie să-l votăm pe el, pentru că este din zona Turnu și nu pe altcineva, care ne vrea răul. Vă dați seama ce greu ne era să trăim fără o căpușă uriașă, când noi ne obișnuisem să fim plini de căpușe! Dragnea era căpușa noastră, nu puteam să trăim fără ea. Prin votul din 10 iunie trebuie să ne curățăm de căpușe și să avem un corp cât mai curat. Căpușele Dragnea și Mohanu trebuie să dispară din Turnu-Măgurele, pentru ca orașul să se poată manifesta liber.