Elevii, de la unele școli din Turnu-Măgurele, cobaii primarului Mohanu!
Iarna grea din această perioadă a făcut ca în școli să fie nevoie acută de căldură. Gerul și zăpada sunt fenomene care trebuiau să fie prevăzute, nu e iarnă grea pentru prima oară în Turnu-Măgurele. Din păcate, primăria turneana, condusă de un "profesor" (am scris în ghilimele pentru că are un comportament de profesoraș, nu de dascăl), a arătat că nu-i pasa de soarta a sute de elevi. La unele școli generale și la unele licee, frigul a pus stăpânire pe clase.
Elevii stau îmbrăcați, cu mănuși, iar, uneori, pleacă mai devreme acasă, pentru că frigul este groaznic. Exemple pentru această situație sunt Colegiul Praporgescu și Grupul Școlar Haralambie, unde elevii tremură, efectiv, în clase. La Colegiul Praporgescu, din cauza spargerii unei țevi, căldura a fost oprită, astfel că în clase erau temperaturi sub 10 grade. Chiar dacă se mai folosesc aeroterme, și acestea însă doar până la ora 10, este foarte frig.
Bătaia de joc, la care sunt supuși acești tineri, demonstrează ce calitate umană are acest primar. N.Mohanu este un incapabil, ca să folosim un eufemism, pentru că, în loc să se preocupe de căldura din unitățile școlare, dumnealui și-a cumpărat aparate de aer condiționat( 100, e primărie mare!), în schimb, elevii să se descurce cum pot. S-a dus pe apa Sâmbetei respectul față de școală, dacă tinerii vin să învețe în adevărate grote, nu în săli de clasă. Presupunem că domnul "profesor" primar, dorește să testeze rezistența la frig a acestor tineri și să le explice proverbul că învățătura cu trudă (sau tremurat) se obține.
Domnule Mohanu, dacă vă permiteți să folosiți elevii pe post de cobai, sunteți un nemernic. Ar trebui să veniți în sălile de clasă, unde nu funcționează nici un calorifer și să lucrați acolo. Primăria e plină de funcționari care stau în căldură, iar școlile sunt condamnate la frig. E prea mult, domnule Mohanu, e cazul să vă duceți la pensie și să eliberați orașul de nefasta dumitale conducere.
Cele mai...
- 1. "Paradisul verde" din satul Poiana ( comuna Ciuperceni) al lui Dragnea...
- 2. Societatea Teldrum își are sediul în clădirea Consiliului Județean Teleorman?
- 3. Parcul Industrial din Turnu-Măgurele - un eșec, ca și cei 16...
- 4. Talentatul domn Dragnea.
- 5. De la BMW-UL lui Crăcea la Daciile lui Mohanu și Dragnea.

Comentarii (7)
Adaugă comentariu
Adaugă un comentariu