Soluția lui Mohanu pentru turnenii care tremură în apartamente: "mergeți la azil"! Nerușinare, numele tău e Mohanu!
Primarul Mohanu a ajuns la vârsta când este mai aproape de copilărie decât de maturitate. Ne gândim chiar să facem o rubrică specială, ceva de genul "primarul Mohanu spune lucruri traznite", pentru că am avea material îndestulător. Când în apartamentele din Turnu-Măgurele este foarte frig, când oameni fără datorii la asociații, nu primesc căldură, primarul Mohanu se ține de giumbușlucuri. Elevii tremură în clase, profesorii, la fel, însă domnul Mohanu nu se înduplecă să dea căldură. Iarna aceasta este cel mai bun prilej de a vedea adevărata față a acestui individ.
Turnenii nu primesc căldură în apartamente pentru că, spune Mohanu, există o datorie de 17 miliarde de lei către societatea, care asigură gazul centralelor de cvartal, WiromGas. Pentru aceste 17 miliarde, orașul tremură. Dar cele 64 de miliarde, deturnate de la Alexandria la Turnu-Măgurele, pe ce s-au cheltuit, domnule Mohanu? Cumva pe reparatiile de mântuială ale Teldrumului, pentru alimente de la Proinvest, cumpărate la prețuri de două ori mai mari decât în magazine, pentru porțile de lemn (numite pergole) și băncile din parcuri, pentru a menține în funcțiune două semafoare inutile!? Acolo sunt banii orașului, bani pe care i-ați deturnat de la destinația lor firească, pentru că, la noi în oraș, unul singur e jupânul!
La plângerea unei femei în vârstă, care îi spunea că moare de frig în apartament, Mohanu i-a dat soluția. "Mergeți la azil, acolo este cald și bine". Bravo, domnule Mohanu, dar, noi, ceilalți, ce să facem? Mergem cu toții la azil? Mulțumim, dar suntem prea tineri pentru acest lucru, domnule primar. Mai bine mergeți dumneavoastră acolo, aveți o vârstă respectabila (66 de ani), lăsați acest oraș în pace. Destul l-ați "jumulit" în 16 ani de conducere "iluminată"( masoneria, deh!), e timpul să-l eliberați!
Cele mai...
- 1. "Paradisul verde" din satul Poiana ( comuna Ciuperceni) al lui Dragnea...
- 2. Societatea Teldrum își are sediul în clădirea Consiliului Județean Teleorman?
- 3. Parcul Industrial din Turnu-Măgurele - un eșec, ca și cei 16...
- 4. Talentatul domn Dragnea.
- 5. De la BMW-UL lui Crăcea la Daciile lui Mohanu și Dragnea.

Comentarii (10)
Adaugă comentariu
Asteptam noutati...bovine!!!!
Pana nu se achita datoria integral, Wiromul nu reia distributia de gaze si logic ca, Calorservul nu are cum sa dea caldura, nici macar pentru scoli sau ANL-uri, devenite astfel victime colaterale. Daca nici dupa ce v-am explicat mura-n gura nu vreti sa intelegeti, este clar ca nu am cu cine sa discut si nu voi mai interveni. Puteti sa ma injurati in continuare cat vreti, daca asta va face fericiti.
Stiu ca cei de la ANL-uri isi plateau intretinerea, insa acestia sunt victime colaterale, pentru ca sistemul centralizat este unul singur si nu se poate defalca pe blocuri din nefericire.
Alti proprietari de apartamente care sa nu aiba datorie la intretinere si sa nu-si fi montat centrale individuale nu cred ca exista, pentru ca nu exista nicio explicatie logica sa se afle in aceasta situatie.
Aceasta este situatia si nu mai faceti atata caz pe marginea acestei probleme ca nu aveti dreptate!
Voi aveti pretentia sa se plateasca din bugetul local datoria la WiromGas? Bugetul local este al tuturor turnenilor si nu este corect fata de oamenii de buna-credinta care au facut unele sacrificii sa nu aiba datorie la intretinere, ca din banii lor sa se plateasca datoria celorlalti.
Majoritatea turnenilor si-au montat centrale de apartament, au facut credit la banca, deci implicit unele sacrificii, pentru ca se stia de acum doi ca nu se va mai da caldura in sistem centralizat.
Cei care nu si-au pus inca centrale individuale sunt cei care nu-si permit financiar, dar acestia sunt cei care nu-si permit sa plateasca nici in sistem centralizat. Si in conceptia voastra cine ar trebui sa suporte costurile incalzirii acestora?
Adaugă un comentariu