A doua zi de proteste în Turnu-Măgurele. "Revoluționarii"

Autor: Mihai | Miercuri, 25 Ianuarie 2012, 00:02
Vizualizări: 1316 | Comentarii: 4
Imagine0221.jpg

Marți, 24 ianuarie, a fost a doua zi de proteste, contra dictaturii băsesciene, în Turnu-Măgurele. De acum încolo, această zi va avea o dublă semnificație pentru turneni: Unirea Principatelor și a doua zi a Revoluției din 2012, ori a doua zi când Mohanu continuă să se facă de râs în fața turnenilor, depinde fiecare din ce unghi privește "protestul spontan". A doua zi, numărul protestatarilor a fost mult mai mic, câteva zeci. Nu a mai fost aceeași surpriză ca în prima seară, așa că numărul spectatorilor a fost și mai mic.

Ar fi cazul ca revoluționarii de profesie să li se alăture acestor începători și să ne arate cum au luptat ei în decembrie '89. Protestatarii erau cam aceeași, au lipsit cetățenii incomozi, care, în prima seară, i-au dat emoții primarului. Credem că Mohanu a luat legătura cu organizatorii spontani și i-a certat, spunându-le să aibă grijă că nu vrea să mai fie deranjat de ce-i pe care îi plătește. Primarul a plătit ca să fie înjurat?! Cetățenii incomozi nu au fost prinși în scenariu, s-au alăturat pe drum, însă au dovedit că au fost cei mai lucizi dintre protestatari. Tot în prima zi, un tânăr de pe margine a strigat către protestatari: "stai Băsescu la putere, bagă-i p-ăștia la belele". Probabil că acel tânăr s-a referit la cei care doresc cu adevărat plecarea "dictatorului"  de la Cotroceni, din cauză că nu le priește dictatura legii și cărora comasatele le provoacă insomnii. Revenind la proteste, "spontanii" strigau la cei de la balcoane să li se alăture, dar ghinionul lor a fost că turnenii erau la cozile de la pompele de apă. Protestul a durat aproximativ o ora si jumatate, fără să aibă strălucirea celui din prima seară.

Se pare că a treia seară de proteste nu va mai fi, dacă  ne luăm după prognoza meteorologica  și după faptul că primarul nu a fost în stare să asigure apă la robinetul turnenilor, tocmai acum, când vrea să demonstreze că alții sunt vinovați. Băsescu e vinovat că Turnu este furat și distrus în ultimul hal? "Spontanii" ar trebui să-și îndrepte atenția către cei care conduc orașul din 1996 și care formează o clasă de privilegiați ai democrației originale.

Dictatura lui Dragnea și compania o simțim pe pielea noastră, în fiecare zi. În timp ce orașul fierbea, din cauza lipsei de apa,  în Primărie erau lumini aprinse la câteva etaje. Ce se întâmpla acolo? Se aștepta ceva spectaculos sau primarul nu a mai riscat să audă înjurăturile, la adresa dumnealui, din casă! Vom vedea ce se va mai intampla, insa banuim ca manifestatiile din Turnu vor inceta. Să se stingă nemulțumirea "spontanilor" sau Mohanu să-și dea seama că a greșit-o cu varf si indesat?

Trimite pe: Twitter Yahoo Digg StumbleUpon

Comentarii (4)

gogutzu pe 26 Ianuarie 2012, 12:06
#4
pentru floarea
vezi, asta-i problema, miscarea aia civica de care vorbeam este in chinurile facerii. inca este o masa amorfa, fara indentitate, dar cu timpul se va cristaliza ideea anti-sistemul politic actual. nu ai vazut ca strada respinge moliile politice de orice culoare? nu mai vor acest model pagubos, vor altceva. vor apare si lideri ai societatii civice, oameni de cultura care sa traga dupa ei restul. uite un exemplu este dan puric. incet - incet, se va ajunge ca vocea strazii sa fie auzita asa cum trebuie sa se auda. sa zica stop oricaror derapaje ale clasei politice. asta e solutia, deja s-au vazut rezultatele. guvernul a dat inapoi uimit de vehementa strazii. adica nu le veneau sa creada ca astia sunt romanii cei resemnati si cu capul in pamint. asta este semnul regenerarii noastre morale, nu trebuie sa ne mai temem si sa zicem nu imposturii si lichelismului politic actual. vrem normalitate. vrem respect. ne vrem tara, judetul si orasul inapoi!
dan pe 25 Ianuarie 2012, 10:38
#3
Bravo!
Eu propun sa li se dea si lor certificate de revolutionar! LOL
Floarea pe 25 Ianuarie 2012, 10:22
#2
pentru Gogutzu
Stii ce este mai interesant? In ceata sunt si organizatorii mitingului, adica ¨beneficiarii¨ care nu s-au asteptat la reactia spontana ¨jos mohanu si eli¨, dar si aceia impotriva carora este organizat mitingul. Asa o miscare dezlanata nu am mai vazut. Biata mea bunica avea o vorba ¨una de la mare, alta de la sare¨, asa sa nu mai priceapa nimeni nimic. Sa vedem cine va culege insa ¨roadele¨.
gogutzu pe 25 Ianuarie 2012, 06:35
#1
nedumerire
nu mai inteleg nimic. cind demonstrantii sunt platiti de nae ori nae se teme de revolutionari. hotariti-va ori e lae ori balaie, ca ne bagati in ceata.

Adaugă un comentariu

Nume*:
Titlu*:
Comentariu*:
grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkrasberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Autentificare


Bancul zilei...

Doi electricieni pe un stâlp de înaltă tensiune. Unul din ei roagă o băbuţă, care trecea p-acolo:- Ne daţi, vă...Citeste tot bancul

Vremea in Turnu-Magurele

13°C
Înnorat
Umiditate:
94%
Viteza vantului:
1.0 m/s