Teleorman: N-ar fi deloc surprinzator ca de miine: Salvarea sa cheme si ea firmele de Maxi-Taxi, pentru transportul pacientilor, iar pompierii sa puna marinarii sa stinga incendiile!

29 Aprilie 2022, 20:05 | 1230 vizualizări | 14 comentarii
Car Universal
Prefectura

Garda de Mediu Teleorman a chemat Politia Locala Alexandria sa ii faca treaba! Absurd, dar adevarat!

De noaptea mintii, ce poti sa afli din relatarea noului prefect:
,,Primăria Alexandria își recunoaște greșelile, deși nu prea o face public și asumat, ci printr-un fel de acțiuni "reparatorii".
Azi dimineață, gunoiul aruncat, în timpul acțiunii de ecologizare de ieri, de tractorul primăriei era împins în groapa de gunoi de un alt utilaj al instituției.

Am fost la fața locului împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Teleorman, însă, din nou, am avut parte de altă surpriză: pe o parte, Primăria Alexandria își corecta greșeala, pe cealaltă, reprezentanții unei societăți comerciale aruncau gunoiul. Unde credeți? Nu în groapa de gunoi.
La fața locului a venit și Poliția Locală. A fost dată și amenda de rigoare, dar e regretabil că se întâmplă astfel de lucruri."

Misiunea garzii de mediu teleormanene este mai degraba, a il pune pe prefect in situatii penibile, probabil pentru a-l face de ris! Misiune indeplinita!

N-ar fi deloc surprinzator ca de miine: Salvarea sa cheme si ea firmele de Maxi-Taxi, pentru transportul pacientilor, iar pompierii sa puna marinarii sa stinga incendiile!

Citeşte şi
Comentarii (14) Adaugă comentariu
Bibi pe 01 Mai 2022, 08:35
#14
Ce tarife are firma de consultanta?
E șefa Miss apa grea?
Ins pe 30 Aprilie 2022, 22:40
#13
Ursnia
Pleacă în Spania (succesuri)
Urania pe 30 Aprilie 2022, 14:02
#12
Firmei de consultanta!
A mai fost una la putineiu la care lucrau angajații apm Teleorman! A desființat-o chiar garda de mediu, cu amenzile date clienților! Succes in afaceri, dar fara sprijinul PSD Turnu Măgurele!!!
Gheorghe pe 30 Aprilie 2022, 12:44
#11
Pt.Urania
NU lucrez la A.N.M.dar circul cu bicicleta pe liniile dintre lanurile cultivate și întreținute de Societății agricole serioase.
Belgianul pe 30 Aprilie 2022, 11:19
#10
300 de euro
Noi vrem sa fim ca in afara, dar niște reguli de bun simt nu respectam, dacă arunci in străinătate și o punga la întâmplare îți și dau băieții amenda 300 de euro. La noi e un haos fiecare face ce vrea și arunca unde vrea mizeria, păcat de țara asta ca e frumoasa tare.
Mi$$ute P@@pescu / Jordan Iron Head pe 30 Aprilie 2022, 11:13
#9
Pentru URANIA
Nu lucrez prietene la mediu ci lucrez pentru mediu. Dețin o firma de consultanta exact pe probleme de mediu ( asta sa poți sa dormi liniștit ). Tu fiind “activist” de sezon nu ai de unde sa știi cu ce se mănâncă mediul doar ce vezi la TV și repede arunci cu noroi. Dacă vrei poți sa dai un interviu poate te angajam la firma. O zi buna.
Paula pe 30 Aprilie 2022, 08:56
#8
Un județ f.sărac,mizerabil și fără viitor
Ce mai e normal în județul în care marele infractor Dragnea a ”muncit” peste 20 de ani ca întreaga zonă să arate în halul în care arată azi???Am ajuns foarte bine,străinii ne muncesc pământul,tot ei ne dau mâncarea,o să ne încălzim la soare,o să ne spele ploaia și o să ne vindece popii.
Urania pe 30 Aprilie 2022, 07:44
#7
Se pare că cineva din gnm citește și postează!
Așa răspuns scorțos și defensiv că Nr 5, doar cînd ești cu musca pe căciulă!
Mi$$ute P@@pescu / Jordan Iron Head pe 29 Aprilie 2022, 22:06
#6
Adevăr
Conform regulamentului de organizare și funcționare al politiei locale Alexandria, capitolul I, art. 2, alin. 2, lit. d, aceasta are în atributii și protecția mediului, deci a fost justificata și intervenția lor deoarece au competente. Sa ne calmam un pic zic.
Gheorghe pe 29 Aprilie 2022, 21:30
#5
Pt.A.N..Mediu(filiala Teleorman
Circula pe bicicleta și vezi gunoaie in tot judetul.(succesuri).(mașina poloiaza .) succes celor de la Mediu.
Gheorghe pe 29 Aprilie 2022, 21:18
#4
.,....
Pune mă comentariile !!&$&$_ boule plățile de Primăria Orașului (comunei) Turnu Măgurele.lasule de primar . rușine ție boule.
Go pe 29 Aprilie 2022, 20:51
#3
Pt.politicieni
Îngropați toate orașele în gunoaie să vă salvați neputință de a conlucra cu oameni !!??(mergeți printre oamenii de rând de unde v-ați ridicat )
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.