Penalul ramane cetatean de onoare la Turnu Magurele.

08 Iulie 2016, 11:35 | 5429 vizualizări | 23 comentarii
Car Universal
Penalul ramane cetatean de onoare la Turnu Magurele.

Liviu Dragnea nu este doar un politician reprezentativ al acestei țări, ci și cetățean de onoare al municipiului Turnu Măgurele. E drept că la momentul decernării titlului, Dragnea nu era încă condamnat penal.

Desigur, și atunci ar fi trebuit să-și pună cineva problema că “onoarea” nu e o chestiune politică, dar să zicem că ne-am împăcat deja cu felul în care funcționează lucrurile în Teleorman. Totuși, după ce condamnarea lui Dragnea a devenit știre oficială, grupul liberalilor din Consiliul local Turnu Măgurele au inițiat un proiect prin care se prevedea retragerea titlului de cetățean de onoare al orașului lui Liviu Dragnea, în contextul în care nu e tocmai de fală prezența unui condamnat penal printre oamenii de valoare ai locului.

Deși proiectul a fost inițiat în timpul mandatului precedent al lui Cuclea, se pare că el a ajuns pe ordinea de zi a Consiliului local Turnu Măgurele abia în ședința din 5 iulie. Evident, nu trebuie să stăm prea încordați cu privire la situația voturilor, căci liberalii au votat în unanimitate pentru retragerea titlului, în timp ce pesediștii și consilierul ALDE au preferat menținerea lui. Se pare că unul dintre consilierii pesediști a ținut chiar un discurs de vreo jumătate de oră, privitor la mărețele realizări ale faimosului baron, realizări în fața căreia a pălit chiar și remarca liberalului Claudiu Crăcea: “Domnilor, dar suntem singurul oraș din țară care are un cetățean de onoare condamnat penal!”

Și noi am fi zis la fel, dar părerea noastră nu contează, pentru că în Teleorman e important doar ce spune membrul de partid PSD. Resemnați constatăm că Liviu Dragnea rămâne cetățean de onoare la Turnu Măgurele. Și credem că nici măcar el nu înțelege de ce nu merită titluri de onoare.
Trist e că are dreptate: într-o țară a hoților, e normal să fie premiați condamnații!

sursa: liberinteleorman.ro

Citeşte şi
Comentarii (23) Adaugă comentariu
prostimea pe 24 Iulie 2016, 05:38
#23
PROSTIA SE PLATESTE
Praful sa se aleaga de casele lor, de averile lor....

Copiii lor, si copiii copiiilor lor, vor plati pentru nelegiuirile parintilor lor....
Acelasi de la #1. pe 15 Iulie 2016, 05:44
#22
Unii n-au inteles nimic.
Daca ar fi dupa mine, Dragnea nu merita nici macar titlul de cetatean al Romaniei!. Eu l-as expulza din tara si l-as trimite in R.P.D. Coreeana. El este un mare bandit al P.D.L. coleg cu mafiotii Cracea, ilie de la scularie, franchestain si "revolutionarii" care ne mananca banii de un sfert de veac.Blestematilor!
franchestain pe 12 Iulie 2016, 15:20
#21
no sati mai revi frate din prostie nici la autopsie.Amin!
Teai întrebat vrodat lache cum ar fi fost Tara mea si Români mei daca toti ar fi fost la fel de *prosti* ca franchestain si ca dom Ilie ??? Ca cum îi cu prosti ca tine stie tot globu pamîntean si toti morti vii ai lu penalu Draqnea Întîiu de Telerman,otu de voturi declarat si cunoscut pe tot mapamondu de sa hîndit pe ei de rîs pîn si triburile alea primitive si canibale.Asta visezi tu petru copii tai fraericiule? sa voteze morti vii petru ei or alti votanti inventati de un ot ordinar care distruge vointa si integritadea la Tara mea si la Români mei? Cum arata azi Tara mea dupa mai bine de 26 de ani de la lovitura de stat iliesco-comunista cu vot majoritar de la prosti ca tine? Sunteti atît de tînpiti si cu creeri atît de spalati de ciuma PSDista cati ajuns subiect de banc*ri cu tînpiti pe la toate guvernele si parlamentele din lume,slugoi ordinari care vati vindut demnitatea pe galeti si chibrite cu propaganda PSDista.Uuoo distrugatorilor de Tara.O sa platiti cînva criminalilor.Amin!
pnt dragnea pe 12 Iulie 2016, 08:59
#20
tot pnt dragne
Atentie mare domnule liviu dragnea ....fostul socru nea petrache face trafic de influenta vb in numele dumneavoasta pe la birourile cj teleorman cautat favoruri pnt un traficant de tigarii ...sorin cocarlau patronul firmei de transport sc lavcom
ILIE DE LA SCULARIE. pe 11 Iulie 2016, 17:40
#19
Tizului cu litere mici=ilie cacareaza.
Ura, am inceput campania electorala de toamna. Cu tine si cu fraierstain si cu aceleasi comentarii basinoase, p.n.l.-ul are succesurile asigurate. Ce mai, putem incepe cheful, Codreo, pregateste bucatele la nenea Iancu!
Ilie de la scularie pe 10 Iulie 2016, 17:16
#18
@Tizului cu mazuscule
Mein Liebe Idioten Kamerad, ai băut apă după Puie Monta și s-a luat? Plagiezi și tu la fel ca il dottore Ponta, mentorul vostru?
Ilie de la scularie pe 10 Iulie 2016, 17:12
#17
Liberalului
Coane liberalule, unde am mai văzut eu comentariul ăsta? L-ai scris matale dar sub alt nume....
franchestain pe 10 Iulie 2016, 14:05
#16
ai pus botu ca robotu frate Vali
ca potacu *13* nare cum sa fie dom Ilie ca nare nici linba lui nici stilu lui,ca Ilie adevaratu pe mine ma ignora toadauna dar mite sami zica si pe nume si cu "frate franchestain" pe dea supra.Asa ca cînd apare cîtun PSDisto-comunistn dasta rosu-lolo sa belesti ochi bine la stil ca,cei drept,dom Ilie adevaratu are farmec sii profund,punt ochit-punt lovit frate,te face varza la factiune de secunda si nici nu sti ce tea lovit si de unde.Potacu comunist *13* îi pupan-kur-ist PSDisto-comunist clar ca tuica de pruna frate, ca io vorbeam de unu care a promis doar un lucru si ala era ca se retrage omu din politica cai scîrbit pe semne de tînpenia telermaneana si sora *13*-ot de identitati- o tine cu plagiatu de care am vorbit (unde si cînd doar nebunia lui stie) io chipurile pacilisa frate.

Agariciule,vorbim ca Ali-Baba Draqnea si banda lui de oti a promis de toate si tia dato prin gura si prin kur si tie si la tot neamu tau de tînpit prost si tot lai votat lache flausat fara demnitate.Amin!
Vali pe 10 Iulie 2016, 10:44
#15
A apărut deșteptul site-ului
Mă Ilie,o secătură mai mare decat tine,nici că am întalnit.Cum le stii tu pe toate și te bagi deficare dată ca musca-n c*rul calului.Te pricepi acum și la doctorate?Oi fi și tu vreun academician și noi nu stiam.Te-ai înscris în PSD sau erai deja.
GOE pe 10 Iulie 2016, 07:00
#14
Caragiale,are si acum prostii lui.
Sedinta de consiliu municipal,toata floarea cea vestita a orasului,psdisti,pnlisti,alde si pmpistul Manea Tudor,pe ordinea de zi cum de ii luom celui mai iubit fiu al deliormanului titlul de cetatean de onoare .Cracea cu ai lui au venit cu propunerea,lucru care nu se realiza din fasa,dar ce sa faci daca sunt minti bolnave si la pnl?Sau oamenii trebuie sa motiveze prezenta in consiliu?Nu sti ce sa mai crezi si sa intelegi.In apararea lui LIvuta se ridica Mitroi teodor un punpinc*rist vestit care ii face o oda lui Livuta mai ceva ca VADIM TUDOR pe vremea raposatului,ce sa mai discutam,ne aflam la al 14 lea congres .Manea se aptine semne ca a batut palma cu cei de la putere pentru un post caldut cel de director la MARIN PREDA,asta este politica turneana cu iz de perioada interbelica .Cel al lui ALDE voteaza impotriva de ce nu ma mira ?Pentru ca stiu cat este de prost si isi apara postul caldut .Niste jigodii penale cu toti.
ILIE DE LA SCULARIE. pe 10 Iulie 2016, 05:42
#13
Ai dreptate frate Franchestain, dar.......
....ai facut unele omisiuni: basescu, iohannis, blaga, berceanu,nitulescu, alina paucker, monica macovei, si alte etc-uri. Acum sa fim obiecivi, VICTOR PONTA si-a dat demisia si de la conducerea P.S.D. si a guvernului FARA SA FIE CONDAMNAT, iar cu plagiatul si tu si altii bateti campii FARA SA-I FI CITIT LUCRAREA, PRECUM SI LUCRARILE AUTORILOR PE CARE I-AR FI COPIAT SI FARA SA VA INTREBATI CE MARI SOMITATI STIINTIFICE SUNT CEI CARE L-AU CONTESTAT. MA ROG, SUNT DESTUI INDIVIZI CARE SAR SI EI SA MANANCE UN CACAT, NUMAI CA ASA CRED EI CA DOVEDESC CA SUNT INTELIGENTI. IN FINAL, ITI REAMINTESC O INTREBARE: CE-ARE VACA CU PRIMARUL? AICI ESTE VORBA DE cracea, care se dovedeste a fi O SECATURA!
franchestain pe 09 Iulie 2016, 23:16
#12
Cetatean oarecare, dar onest
da cu penali Draqnea Întîiu de Telerman si Ponta Pinochio de România cum ramune frate ca promisera demisile daca era cercetati în vrun dosar penal??? mîncara frate hîndelu asta cu cupa de la buldozeru ala de zicea co sa stea pe el amîndoi si cu gigodia Sova si tot or sa termine autostrada Comarnic-Brasov pînan 2015.O terminara??? isi dadura demisile??? cacus întelegi duneata de ce nare ursu coada frate??? Ti se pare mai vina ca promis ca se retrage unu din politica care nu sa retras, or ca nu sia dat demisile uni care deja ia condamnat DNAu si mînca Kaka cu polonicu ca demite doar dacar fi implicati n vrun dosar penal??? Nu te forta sa ma contrazici ca cu contrazicerea stau bine rau de tot cam memoria buna si ti le servesc ca asi original Panasonic frate.Amin!
Un LIBERAL DIN VOCATIE. pe 09 Iulie 2016, 12:03
#11
Avem dreptul la opinii proprii??
De-alungul timpului am intalnit destule comentarii civilizate si convingatoare care-si exprimau neincrederea intr-un anumit ins cu veleitati de a ajunge intr-o functie publica, dar nu se remarcase prin ceva deosebit, util societatii. Imediat insa, niste dulai turbati au sarit la beregata lor. Daca tot vorbim de Cracea, sa dau exemplul acelui cetatean care L-A RUGAT SA-SI PREZINTE C.V.-ul. Doamne, ce latraturi, ce insulte, ce marlanii!!! Nu i l-a prezentat nimeni, DESI ERA DATORIA LUI S-O FACA. Si-atunci CUM SA-L ACCEPTI, CAND RADIO SANTUL SPUNEA DESPRE EL CA A FOST DAT AFARA DE LA FACULTATEA DE CONSTRUCTII, FIIND UN DERBEDEU SI-UYN PROST, CA DE LA ASOCIATIE A FURAT CA-N CODRU, CA A FACUT AFACERI NECURATE CU IOAN NICULAIE, ETC, ETC. In continuare, vezi Doamne, ne este prezentat ca o adevarata minune a lumii, noul Mesia, dar CATI REUSESC SA STEA DE VORBA CU EL? SI-MAI ALES- CATI OAMENI DEOSEBITI AU PARASIT P.N.L. DE CAND AVENIT EL?? NOTA: NU AU TRECUT IN ALTE BARCI, CI AU RAMAS LIBERALI.
Corina pe 09 Iulie 2016, 08:26
#10
Încă un șarpe ieșit în drum
Pentru că tu,cetățeanule onest,ți-ai dat numele corect,rămai un OARECARE.Pe proști îi supără întotdeauna adevărul.Cand încerci să aperi astfel de oameni,cum te numești oare,onest??Secăturile ies întotdeuna numai atunci cand trebuie să stea ascunși.
Cetatean oarecare, dar onest. pe 09 Iulie 2016, 06:27
#9
Lui "Jianu" ( nu Iancu).
Pe indivizi ca tine, indiferent de pseudonimul sub care p(r)osteaza, ii bag direct si irevocabil in pizdele mamicilor lor, fara alte comentarii!!. CE A PROMIS cracea SI NU S-A TINUT DE CUVANT? CA SE RETRAGE DIN VIATA POLITICA. Macar sa fi dat un comunicat, in care sa spuna ca la cererea a zeci de milioane de simpatizanti, ramane vesnicul perdant. UNDE MAI GASIM ALT PROST CA EL??!
Corina pe 08 Iulie 2016, 22:05
#8
UN PENAL RĂMANE UN PENAL PENTRU TOTDEAUNA
Pe deasupra și un hoț de o lăcomie fără margini,un mincinos,un ins care a reușit să distrugă un județ plus destinele a sute de mii de oameni.Cine a avut și neșansa să-l cunoască mai bine,a observat caracterul meschin, aroganța și infatuarea de vătaf zonal,vorba lui Ponta (SIC!)Un cetățean care nu a lăsat decat praf și sărăcie în urma lui.Toți cei care ridică zilnic osanale,nu sunt decat niște viețuitoare umile și fără demnitate cărora le-a aruncat sau le mai aruncă încă,niște firimituri.
Jianu pe 08 Iulie 2016, 18:10
#7
Pt.cetateanul onest,dar prost.
Ti-a furat Crăcea votul ?? A promis Crăcea ceva,a avut ocazia să o facă și te-a mințit??A înviat Crăcea morții și noi n-am aflat??Si-A făcut Crăcea castel pe două străzi dintr-un salariu de bugetar??
Anonim pe 08 Iulie 2016, 17:42
#6
Ca mai toti cetatenii acestei comune
Ce a facut remarcabil pentru Turnu Magurele acest individ -avid de putere?Sau ii mai trebuiau cateva privilegii ?Sa le fie rusine pupinc*ristilor care au votat asa ceva,sa-i fie LUI (mai ales LUI )rusine ca a acceptat asa ceva.Poate ca merita mai mult titlul de RUSINEA ORASULUI!
vasile de la scularie pe 08 Iulie 2016, 17:17
#5
oare
Daca e sau nu din acelas aluat nu ne-a putut arata...
Valush pe 08 Iulie 2016, 14:55
#4
În atenţia Comisiei care studiază plagiatele!
Poate reuşeşte această comisie să ne explice şi nouă cum a fost posibil ca Liviu Dragnea să urmeze un c*rs de specializare la Şcoala de Înalte Studii Administrative de la Roma ( Italia) în iulie 1997, când, în perioada 23 dec. 1996-2000, a ocupat postul de Prefect al judeţului Teleorman?
Era tot ce ne lipsea pe 08 Iulie 2016, 14:50
#3
in acest oras
Tatal nostru

Care esti in ceruri

Sfinteasca-se numele Tau

Vie imparatia Ta

Faca-se voia Ta

Precum in cer asa si pre Pamant

Painea noastra cea de toate zilele

Da-ne-o noua astazi

Si ne iarta noua gresalele noastre

Precum si noi iertam gresitilor nostri

Si nu ne duce pre noi in ispita

Ci ne izbaveste de cel rau

Ca a Ta este imparatia

Slava si puterea

In numele Tatalui

Al Fiului

Al Sfantului Duh

Amin.
tanta pe 08 Iulie 2016, 13:48
#2
:) :(
"privitor la mărețele realizări ale faimosului baron"

adica:una din maretele realizari este saracia...deocamdata alta nu imi vine in minte..sper ca odata sa plateasca pentru degradarea orasului si a oamenilor din acet oras.
Cetatean oarecare, dar onest. pe 08 Iulie 2016, 11:48
#1
Remarca dura.
Dragnea nu merita titlul de cetatean de onoare, dar sa nu uitam ca a fost si a ramas membru P.D.L.-adica mafiot. In plus, NU Cracea ESTE IN MASURA SA FACA PROPUNEREA DE RETRAGERE A TITLULUI. De ce? Pentru ca este din acelasi aluat cu el!.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.