Rin Grand Hotel - eşecul fraţilor Negoiţă. Unde va mai ţine PSD concursurile de Miss?
Fraţii Negoiţă, Ion şi Robert, au anunţat că vor transforma RIN Grand Hotel într-un bloc de locuinţe. Din cele 1400 de camere, 800 vor fi transformate in 300 - 350 de apartamente, stabilind şi preţurile de vânzare.
Reamintim că R.Negoiţă este deputatul colegiului Turnu-Măgurele, adus de Dragnea să devină politician pesedist. Politica şi afacerile nu fac casă bună mereu şi astfel "cel mai mare hotel din Europa", cum le placea fraţilor Negoiţă să spună, se va transforma într-un bloc. R.Negoiţă a declarat că clienţii apartamentelor vor folosi şi dotările hotelului. Fraţii Negoiţă s-au gândit chiar să construiască şi o cantină cu preţuri modice pentru clienţi. E o idee foarte bună, gospodăria de partid e la Cornu (A.Năstase, evident) iar cantina ne va aduce aminte de vremurile apuse, Ion Iliescu va felicita conducerea PSD.
O idee pentru R.Negoiţă ar fi ca la ultimul etaj să facă o grădiniţă, de unde să-şi aleagă viitoarele păpuşi sexuale. Sperăm că hotelul să nu se transforme total în bloc de apartamente, pentru că tineretul pesedist nu va avea unde să meargă în camere cu Miss-urile alese pentru sex. Ne întrebăm, cum de nu au dosar penal aceşti pseudo-afaceristo-politicieni, amatori de sex cu minore ?
Credem că un apartament trebuie să cumpere şi N.Banicioiu, şeful tineretului pesedist (şi el deputat de Teleorman) pentru ca să aibă unde merge cu minorele pesediste, care primeau titluri doar dacă satisfăceau dorinţele sexuale ale lui R.Negoiţă sau N.Banicioiu.
Cele mai...
- 1. "Paradisul verde" din satul Poiana ( comuna Ciuperceni) al lui Dragnea...
- 2. Societatea Teldrum își are sediul în clădirea Consiliului Județean Teleorman?
- 3. Parcul Industrial din Turnu-Măgurele - un eșec, ca și cei 16...
- 4. Talentatul domn Dragnea.
- 5. De la BMW-UL lui Crăcea la Daciile lui Mohanu și Dragnea.
Fii primul care comenteaza
Adauga comentariu