Circula pe Facebook: "Analiză literară: „Domnu’ Dragnea, nu fi trist/ Morții mă-tii de muist!” – autor anonim.

Încă de la primul cuvânt al operei analizate, autorul anonim își dezvăluie relația privilegiată pe care o are cu personajul. Este o relație de respect, dar nu un respect glacial, protocolar, care ar fi cerut formularea „Domnule Dragnea”, și nici un respect slugarnic, de tip Radu Tudor sau Mihai Gadea, care îmbracă forma „Domnule Președinte Dragnea”. „Domnu’ Dragnea” denotă un respect cald, apropiat, asemănător cu cel pe care îl au oamenii față de administratorul de bloc: domnu’ Gogu.

Opera continuă cu un îndemn la optimism, știut fiind că orice politician de succes este aproape obligat să declare, și când e și când nu e cazul, că el este un optimist incurabil. Fin cunoscător al personajului, autorul sesizează o fisură în optimismul de beton al lui „domnu’ Dragnea” și încearcă să-l aducă pe calea cea bună. Expresia „nu fi trist” păstrază tonul cald, neprotocolar, altminteri ar fi trebuit să spună „nu fiți trist”.

Versul al doilea al operei ne trimite la rădăcinile cele mai adânci ale sufletului românesc. Este cunoscut faptul că, în anumite zone ale țării (Oltenia, Teleorman), cultul morților face parte din fibra națională, folclorul fiind plin de forme artistice dedicate, mergând până la credințele în moroi și descrierea precisă a modului cum să scăpam de ei: țărușul înfipt în inimă dezhumatului.

Dar atenție: nu este vorba de orice morți, ci doar de cei din imediata proximitate a personajului, cei materni. Nu putem să înțelegem de ce persoanele decedate pe linie paternă au fost eliminate din text. Probabil anumite conflicte familiale legate de moșteniri sau împărțirea pământului – cum se întâlnesc atâtea în lumea satului românesc și care au fost, de altfel, ilustrate și în operele culte (romanul Ion, de Liviu Rebreanu, de exemplu) – au dus la această opțiune a autorului.

Referirile la cultul morților reprezintă subtilitatea supremă a operei, știut fiind faptul că strânsa legătură a personajului principal cu persoanele decedate trece dincolo de cultură sau tradiții, având și o consacrare juridică, prin doi ani cu suspendare.

Din păcate, finalul operei reprezintă o scădere valorică față de restul textului. Expresia folosită – și pe care nu o putem reproduce aici – este total lipsită de subtilitate, chiar vulgară. Dacă și-ar fi luat un mic răgaz pentru meditație, autorul ar fi putut află că există și alte formule, eufemistice, precum „Duie Mragnea” sau „Duck Fragnea”. Dar probabil că n-a găsit altă rimă.