Oamenii sunt ceea ce ştim noi să găsim în ei - povestire cu tâlc

De multe ori, oamenii cu care intrăm în contact, nu sunt ceea ce dorim noi să fie. Dăm vina pe soartă şi pe ghinion, dar nu ne gândim, nici un moment, că şi noi suntem vinovaţi. Iată o pildă despre acest lucru, o scurtă povestire de pe net. Să reflectăm o clipă atunci când spunem că toţi oamenii sunt răi. 

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
 - Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
 Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
 - Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
 - Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
 - Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
 Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
 - Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
 Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
 - Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
 - Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
 - Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
 
 Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
 - Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
 - Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.