Explicatiile mafiotului care, tehnic, nu era mafiot

Într-o vară am cunoscut un mafiot.

Bine, tehnic vorbind, era din ‘Ndrangheta, dar e cam straniu să spun că “am cunoscut un ‘ndranghetanez”, aşa că rămân la mafiot, chiar dacă sunt diferenţe majore, după cum chiar el mi le-a explicat la un moment dat.

O rupea uşurel pe româneşte şi eu, ca tot românul, înţeleg ceva italiană, dacă rămâne italiană şi nu se transformă în cine ştie ce dialect calabrez.

În seara aceea, m-a ascultat descriind comesenilor, şi ei străini, sistemul “mafiot” din România – corupţia extinsă a politicienilor, confiscarea tuturor funcţiilor în stat pe criterii de apartenenţă la un grup de interese (partidul/partidele aflate la putere), comisioanele obscure, omniprezente, jefuirea populaţiei, blocarea progresului naţiunii şi menţinerea ţării într-o democraţie de tip sud-american, cu extreme jignitoare ale nivelului de trai. Cred că păream cam furios, pentru că a intervenit în discuţie cu o manevră de abatere a atenţiei:

- Nu pricepi nimic, nu ştii ce-i aia Mafie. Politicienii nu sunt mafioţi, sunt doar hoţi, şi încă unii proşti, fură doar pentru ei şi pentru ai lor, atât. De-aia nu-i iubeşte nimeni.
- Cum adică, ce, n-aţi avut voi politicieni mafioţi arestaţi, căutaţi prin toată lumea?
- Nu erau mafioţi, mi-a zis.

Omul s-a tras mai aproape şi şi-a început explicaţiile.

- Fii atent. Să zicem că avem un stat slab, cu putere doar la centru, acolo unde sunt instituţiile centrale şi unde se strâng banii. E plauzibil, nu?
- Perfect plauzibil. Seamănă cu ce am eu acasă, i-am zis eu.
- Şi să zicem că oamenii din zonele sărace au şi ei nevoie de ceva – de apă, de canalizare, de drumuri, de electricitate.
- Cine n-are nevoie?
- Corect. Dar statul slab şi hoţ are toţi banii la centru şi, deşi oamenii plătesc impozite, deşi oamenii cer să primească ceva în schimbul banilor lor, nu li se dă nimic. Toate fondurile sunt sifonate de clica de la vârf. Când ajunge ceva la cei săraci, e prea puţin ca să mai facă diferenţa.
- Aşa e.
- Şi oamenii sunt nemulţumiţi – atât de nemulţumiţi, încât ar privi ca pe un erou pe cel care le-ar da, totuşi, lucrurile de care au nevoie.
- Se prea poate.
- Acum imaginează-ţi că vine un tip la tine, un tip pe care-l cunoşti, a cărui familie o ştii, om serios, de cuvânt, un tip care zice “ai nevoie de un drum pe aici, nu?” Şi tu îi spui că da, ar fi bun un drum. Dacă el îţi spune “ţi-l fac eu, doar să ţii minte”, tu ce răspunzi?
- Aş spune da, fă-l, să te văd, şi ne-om socoti noi.
- Exact. Ştii ce? Omul ăla aranjează treburile şi face drumul, şi tu eşti mulţumit. După aia, uneori ani mai târziu, vine tipul înapoi, sau poate vine cineva trimis de tipul ăsta, şi-ţi zice: “ai un teren de care am avea nevoie în schimbul drumului ăluia. Cineva are nevoie de el ca să-şi facă un drum pe acolo”. Nu i-l dai?
- Păi…
- Dacă eşti om de onoare, i-l dai.
- Şi dacă nu?
- Vezi, asta e diferenţa. Aici e o chestie de onoare, odată ce ai acceptat un serviciu, va trebui să plăteşti, într-un fel sau altul. Dar cei mai mulţi plătesc, şi nu de teamă, ci pentru că văd ce au primit în schimb. Văd că au primit ceva în schimb, în tmp ce, când dau bani la stat, văd că nu mai primesc nimic înapoi, pentru că politicienii hoţi şi corupţi de la centru au furat ei tot.

I-am rânjit mafiotului meu, care nu era, tehnic vorbind, mafiot.

- Sună idilic.
- Sună mai bine ca politicienii hoţi.

După care s-a încruntat la mine:

- Şi nu mai confunda Mafia cu ‘Ndrangheta şi cu Camorra şi, mai ales, cu politicienii. S-ar putea să jigneşti pe cineva.

Şi să nu mă întrebaţi cum ştiu că era cine era. Asta ar fi o jignire fără seamăn – iar omul a fost amabil cu mine, nu-i aşa? Adică am scăpat, totuşi, cu viaţă

amar de zi. ro